Transparență decizională. Timișenii, așteptați să depună sugestii și propuneri pentru un proiect de hotărâre

Consiliul Județean Timiș a deschis în data de 22.02.2024, în baza Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, procedura aferentă dezbaterii „Proiectului de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290/19.12.2023 privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024”.

Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor pentru închirierea unor spații din Bastionul Maria Theresia și din Parcul Tehnologic și Industrial Timișoara.

Documentația poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, la adresa: https://www.cjtimis.ro/wp-content/uploads/2020/07/Modificare-tarife-judetene-pentru-anul-2024.pdf

Timișenii sunt așteptați să vină cu propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare pentru inițiativa supusă procedurii de transparență decizională. Acestea pot fi depuse până la data de 03.03.2024, ca mesaj în format electronic către adresa de email: cornelia.paraipan@cjtimis.ro, prin poștă, pe adresa Consiliul Județean Timiș, cât și la sediul instituției, la Registratură.

Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind Proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290/19.12.2023 privind  aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024”.

Există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public propunerea, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 03.03.2024.

Anterior Ședință ordinară
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support