Programe europene

Programe europene

Conferinţa privind Viitorul Europei

Conferința privind viitorul Europei este o serie de dezbateri și discuții organizate la inițiativa cetățenilor, care îi vor permite fiecărui european să își împărtășească ideile și să contribuie la clădirea viitorului nostru comun. Conferința, prima de acest tip, este un exercițiu democratic paneuropean major, care oferă un nou forum public pentru o dezbatere deschisă, incluzivă și transparentă cu cetățenii cu privire la o serie de priorități și provocări importante. Prezentarea Conferinţei      Pagina oficială în limba română

Dezvoltarea Durabilă

Strategia pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 reprezintă „farul” care ghidează implementarea Agendei 2030 a O.N.U. în toate politicile sectoriale ce pot promova dezvoltarea durabilă pe plan național. Strategia propune obiectivele și țintele necesare pentru a construi o societate coezivă, care să beneficieze de îmbunătățirea sistemului de educație și sănătate, de reducerea inegalităților dintre bărbați și femei, dintre mediul urban și rural, care să conducă la formarea unei societăți deschise, în care cetățenii se pot simți apreciați și sprijiniți.

Prezentare   Pagina oficială

1. Planuri şi strategii europene

Pactul Verde European

Viitorul Europei depinde de o planetă sănătoasă. Provocările actuale legate de climă și mediu necesită un răspuns urgent și ambițios.

UE s-a angajat să atingă neutralitatea climatică până în 2050. Realizarea acestui obiectiv va presupune o transformare a societății și a economiei Europei, care va trebui să fie eficientă din punctul de vedere al costurilor și justă, precum și echilibrată din punct de vedere social.

Prezentarea Pactului Verde European        Pagina oficială în limba română

Planul de acțiune pentru democrația europeană

Planul de acțiune prevede măsuri pentru promovarea alegerilor libere și corecte, consolidarea libertății mass-mediei și combaterea dezinformării. Democrația din UE se confruntă cu provocări majore, de la intensificarea extremismului și ingerințe electorale, până la răspândirea de informații manipulatoare și amenințări la adresa jurnaliștilor. Planul de acțiune pentru democrația europeană are scopul de a le da cetățenilor mai multă putere de acțiune și de a construi democrații mai reziliente pe teritoriul UE.

Prezentare Planului pentru democraţie europeană      Pagina oficială în limba română

Corpul European de Solidaritate

Corpul european de solidaritate îi sprijină pe tinerii care doresc să se implice în activități de voluntariat într-o varietate de domenii, de la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate la sprijinirea acțiunilor în domeniul sănătății și al mediului, în întreaga UE și în afara acesteia.

Aceste proiecte ajută tinerii să îşi dezvolte abilităţile şi competenţele, le  oferă experiențe de neuitat prin oferirea de oportunităţi de a-şi aduce contribuţia şi de a face o schimbare.

 Prezentarea Corpului European pentru Solidaritate                 Pagina oficială în limba română

2. Programe europene 2021-2027

Fondul de Inovare

Fondul de Inovare este unul dintre cele mai mari programe din lume pentru demonstrarea tehnologiilor inovatoare cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Acesta va impulsiona redresarea verde prin crearea de locuri de muncă la nivel local adaptate exigențelor viitorului, deschizând calea către neutralitatea climatică și consolidând poziția Europei de lider tehnologic la scară mondială.    Prezentare program     Pagina oficială Innovation Fund

Europa Digitală

Europa Digitală va promova implementarea pe scară largă a tehnologiilor de ultimă generație, cum ar fi inteligența artificială și cele mai recente instrumente de securitate cibernetică, pentru a accelera transformarea digitală a societăților și economiilor europene. Programul se va derula pe durata cadrului financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027, având un buget total substanțial de 7 588 de milioane EUR

Prezentare program                     Pagina oficială Digital Europe

Programul Life

Programul LIFE reprezintă o finanțare de peste 280 de milioane EUR din partea UE pentru proiecte în domeniul mediului, al naturii și al politicilor climatice. Aceste proiecte vor contribui la realizarea obiectivelor Pactului verde european, prin faptul că vor sprijini Strategia UE în domeniul biodiversității și Planul de acțiune pentru economia circulară și vor ajuta la redresarea ecologică în urma pandemiei de coronavirus și la transformarea Europei într-un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Dintre noile proiecte, multe sunt proiecte cu caracter transnațional, care implică mai multe state membre. Prezentare program           Pagina oficală Life

Horizon Europe

Horizon Europe este cel mai ambițios program-cadru al UE destinat cercetării și dezvoltare și, totodată, cel mai mare program transnațional de acest gen derulat vreaodată la nivel mondial.

Horizon Europe își propune să consolideze știința, tehnologia și inovarea, să promoveze competitivitatea industrială și să realizeze prioritățile strategice ale UE (de exemplu, schimbările climatice).

Programul defineşte cinci domenii  de cercetare: adaptarea la schimbările climatice; cancer; oceane, mări și ape curate; oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere al impactului asupra climei; sănătatea și hrana solului. Horizon Europe va pune un accent mai mare pe științele sociale, umaniste și industriile creative.

Prezentare program            Pagina oficială Horizon Europe

Programul Erasmus+

Erasmus+ este programul UE pentru educație, formare, tineret și sport.

Programul pentru perioada 2021-2027 pune un accent puternic pe incluziunea socială, pe tranziția verde și pe cea digitală și pe promovarea participării tinerilor la viața democratică.
 
 

Europa Creativă

Noul program Europa Creativă (2021-2027) pune un accent mai puternic pe creația transnațională, inovarea, mobilitatea artiștilor și profesioniștilor, precum și pe acțiunile care vizează nevoile specifice sectorului.

Prezentare program     Pagina oficială

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support