Absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica Timișoara, în primii 5 ani de activitate profesională a activat ca inginer electronist în domeniul automotive, continuându-și apoi activitatea în domeniul medical. Timp de 8 ani a fost managerul singurei echipe de electroniști care proiectează aparatură medicală în Timișoara, în cadrul unei cunoscute companii multinaționale.
A ales să facă schimbarea din industria automotive spre domeniul medical pentru că își dorea să vadă cum produsele concepute și proiectate de echipa sa ajung la pacienți din întreaga lume și le salvează sau îmbunătățesc viața.
A luat hotărârea implicării în politica și administrația județeană din dorința de a demonstra că nu este imposibil pentru niște cetățeni obișnuiți să intre în sistemul care părea că are toate ușile ferecate și opace.
În mandatul său de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș are în portofoliul de responsabilități:
- Direcția Drumuri și Poduri Județene
- Arhitect Șef
- Asociația de Dezvoltare Intrercomunitară Deșeuri Timiș
- Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin
- Muzeul Satului Bănățean