Transparență decizională. Timișenii, așteptați să depună sugestii și propuneri pentru proiectul de hotărâre referitor la aprobarea Ghidului de eligibilitate pentru finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cultural – artistice și de tineret, în județul Timiș, pentru anul 2024

Consiliul Județean Timiș a lansat, astăzi, 12.09.2023, în transparență decizională, conform Legii nr. 52/2003, proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului de eligibilitate pentru finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cultural – artistice și de tineret, în județul Timiș, pentru anul 2024.


Documentația poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, la adresa: https://www.cjtimis.ro/activitate/proiecte-de-acte-normative-aflate-in-consultare-publica/

Timișenii sunt așteptați să vină cu propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională. Acestea pot fi depuse până la data de 22.09.2023, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail cornelia.paraipan@cjtimis.ro, prin poștă, pe adresa Consiliul Județean Timiș, cât și la sediul instituției, la Registratură.


Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind Proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului de eligibilitate pentru finanțarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cultural – artistice și de tineret, în județul Timiș, pentru anul 2024”.


Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, la linkul: https://www.cjtimis.ro/informatii-publice/registre/registru-pentru-consemnarea-propunerilor-sugestiilor-sau-opiniilor-conform-legii-52-2003/


Există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 22.09.2023.

Anterior Ședință extraordinară
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support