Consiliul Județean propune timișenilor, prin instituțiile sale de cultură, expoziții temporare și permanente, festivaluri, lansări de carte, precum și teatru de păpuși.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș invită publicul la Festivalul Național de Folclor „Petrică Moise”, ediția a IV-a. Pe scenă vor urca, în recital, nume consacrate ale folclorului românesc, precum Petrică Miulescu Irimică, Adrian Stanca, Alexandru Pugna, Georgiana și Dan Necșa, Maria Butilă, Pera Todorovici și Tamburașii, David Crișan și Daniel Babescu. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, sub bagheta dirijorului Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Floarea și Grigore Munteanu. Evenimentul va fi prezentat de Felicia Stoian.
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara găzduiește „Festivalul Înghețatei Bune”, un eveniment caritabil, dedicat întregii familii, precum și prezentarea „Etnografie participativă și Inteligență Artificială”, susținută de Andreea Diana Tănăsescu, fondatoarea La Blouse Roumaine. Prezentarea va fi urmată de o dezbatere deschisă cu publicul.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” joacă, pentru cei mai mici dintre noi, spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”. Biletele pot fi achiziționate de la casieria teatrului, de luni până vineri, sau online, accesând linkul: https://www.bilete.ro/cauta/?q=teatrul+merlin.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Cenaclul „Respiro”, Secția de Arte „Deliu Petroiu”, ora 17:00;
- Expoziția de pictură „Emoția acuarelelor”, Secția de Arte „Deliu Petroiu”.
Centrul Multifuncțional Bastion
- Expoziția „Intens”
- „Fie să Renască” – Centrul de Informare Turistică al Județului Timiș – Bastion
Centrul de Cultură și Artă a Județului Timiș
- Expoziție de pictură, sculptură și fotografie.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Expoziția de pictură „Emoția acuarelelor”, Secția de Arte „Deliu Petroiu”.
Centrul Multifuncțional Bastion
- Expoziția „Intens”
- „Fie să Renască” – Centrul de Informare Turistică al Județului Timiș – Bastion
Centrul de Cultură și Artă a Județului Timiș
- Expoziție de pictură, sculptură și fotografie.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Vernisajul expoziției de pictură „Emoția acuarelelor”, Secția de Arte „Deliu Petroiu”, ora 17:00;
- Recital vocal susținut de studenții Facultății de Muzică, Secția de Arte „Deliu Petroiu”, ora 10:00.
Centrul Multifuncțional Bastion
- Expoziția „Intens”
- „Fie să Renască” – Centrul de Informare Turistică al Județului Timiș – Bastion
Centrul de Cultură și Artă a Județului Timiș
- Expoziție de pictură, sculptură și fotografie.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
- Expoziția „Spațiile Oravitzan”;
- Expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, Bastion, mansarda B2;
- Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
- Expoziția „Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179-1500), din perspectiva cercetărilor arheologice”, Bastion, mansarda B1.
Muzeul Național de Artă Timișoara
- MNArT Open View: „O vitrină, patru destine”;
- Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada;
- Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
- Expoziția de fotografie și film „Mundus – Doru Tulcan 1981-2024”;
- Expoziția „Cerul, Pământul și Cuvântul. O retrospectivă Virginia Baz Baroiu”, în Galeria Ioachim Miloia;
- Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
- Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
- Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
- Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția „Banatul Habsburgic. Restituiri istorice”, în Sala expozițională, corp A, parter;
- Expoziția „Miros de pâine caldă”, în Sala mică;
- Expoziția permanentă, în aer liber.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Expoziția de pictură „Emoția acuarelelor”, Secția de Arte „Deliu Petroiu”.
Centrul Multifuncțional Bastion
- Expoziția „Intens”
- „Fie să Renască” – Centrul de Informare Turistică al Județului Timiș – Bastion
Centrul de Cultură și Artă a Județului Timiș
- Expoziție de pictură, sculptură și fotografie;
- Festivalul Național de Folclor „Petrică Moise”, la Timișoara Convention Center, ora 18:30.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
- Expoziția „Spațiile Oravitzan”;
- Expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, Bastion, mansarda B2;
- Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
- Expoziția „Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179-1500), din perspectiva cercetărilor arheologice”, Bastion, mansarda B1.
Muzeul Național de Artă Timișoara
- MNArT Open View: „O vitrină, patru destine”;
- Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada;
- Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
- Expoziția de fotografie și film „Mundus – Doru Tulcan 1981-2024”;
- Expoziția „Cerul, Pământul și Cuvântul. O retrospectivă Virginia Baz Baroiu”, în Galeria Ioachim Miloia;
- Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
- Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
- Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
- Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția „Miros de pâine caldă”, în Sala mică;
- Expoziția „Banatul Habsburgic. Restituiri istorice”, în Sala expozițională, corp A, parter;
- Expoziția permanentă, în aer liber;
- „ Nigeia si masuratul oilor la Rudaria”, la obiectivul Gospodăria de la Chizătău, ora 15:00.
Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Expoziția de pictură „Emoția acuarelelor”, Secția de Arte „Deliu Petroiu”;
- Lansarea a două cărți semnate de scriitorul și jurnalistul Dinu Barbu, „Pre-press – de-a doua zi” și „Călătorie obstaculată-scripta negativa, doar niște negative”, Secția de Arte „Deliu Petroiu”, ora 17:00;
Centrul Multifuncțional Bastion
- Expoziția „Intens”
- „Fie să Renască” – Centrul de Informare Turistică al Județului Timiș – Bastion
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
- Expoziția „Spațiile Oravitzan”;
- Expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, Bastion, mansarda B2;
- Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
- Expoziția „Mănăstirea Cisterciană de la Igriș (1179-1500), din perspectiva cercetărilor arheologice”, Bastion, mansarda B1.
Muzeul Național de Artă Timișoara
- MNArT Open View: „O vitrină, patru destine”;
- Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada;
- Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
- Expoziția de fotografie și film „Mundus – Doru Tulcan 1981-2024”;
- Expoziția „Cerul, Pământul și Cuvântul. O retrospectivă Virginia Baz Baroiu”, în Galeria Ioachim Miloia;
- Expoziția „Chroma”, în Galeria Arcade;
- Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
- Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
- Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
- Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția „Miros de pâine caldă”, în Sala mică;
- Expoziția „Banatul Habsburgic. Restituiri istorice”, în Sala expozițională, corp A, parter;
- Expoziția permanentă, în aer liber;
- Flight Festival 2025.
Centrul Multifuncțional Bastion
- Expoziția „Fie să Renască”;
- Expoziția „Intens”, a fotografului Gelu Stanculescu.

- Festivalul Înghețatei bune.

- Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
- Concert de muzică barocă „Resonantia Antiqua”, în Sala Barocă, ora 14:00;
- Spectacol „Cehov. Studiu în (contra) timp minor”, în curtea Mercy, ora 21:00.
Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția „Miros de pâine caldă”, în Sala mică;
- Expoziția „Banatul Habsburgic. Restituiri istorice”, în Sala expozițională, corp A, parter;
- Expoziția permanentă, în aer liber;
- Festivalul Înghețatei bune.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”
- Spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, 3+, ora 11:00.