Fonduri nerambursabile pentru proiecte culturale. Consiliul Județean Timiș a alocat peste 6.1 milioane lei pentru programul TimCultura 2024

Dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș, 207 au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție.


Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din care 5.750.000 lei sunt pentru finanțarea proiectelor culturale, iar 400.000 lei pentru finanțarea celor de tineret.


Este un program de finanțare nerambursabilă al Consiliului Judeţean Timiş prin care instituția își propune să deschidă actul de cultură și activitățile de tineret către un număr cât mai mare de persoane, să centreze oferta artistică pe public și să înlăture inegalitățile de acces prin stimularea vieţii cultural-artistice în comunele şi oraşele judeţului”, a declarat Alin Nica, președintele Consilului Județean Timiș.


Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a ținut cont de o serie de criterii, precum: concordanţa cu strategia de dezvoltare, respectiv culturală sau educaţională, după caz; relevanța și calitatea proiectului cultural; dezvoltarea publicului; capacitatea financiară și operațională – solicitantul are experiență în management de proiect și capacitate de implementare; metodologie; gradul de impact al proiectului; sursele complementare de finanțare (contribuția proprie a beneficiarului); proiect derulat în mediul rural sau mic urban cu parteneri din spațiul DKMT/ Proiect derulat în spațiul DKMT; promovarea activităților culturale în județ; evidențierea multiculturalității ca element definitoriu pentru afirmarea coeziunii sociale din spaţiul timişean; promovarea competitivității în rândul elevilor; valorificarea patrimoniului cultural bănățean; sustenabilitatea în timp a proiectului; excelenţa artistică şi/sau originalitatea; încurajarea fuziunii formelor artistice tradiţionale cu exprimările noi, inovatoare şi experimentale; promovarea patrimoniului material şi/sau imaterial; contribuţia la interesul cultural al comunităţii: facilitarea/dezvoltarea accesului la cultură etc.


Rezultatele selecției pot fi consultate pe pagina programului, www.timcultura.cjtimis.ro Contestațiile pot fi depuse până vineri, 29 martie, ora 14.00, la Registratura Consiliului Județean.


Cea mai mare concurență s-a înregistrat la capitolul dedicat organizațiilor neguvernamentale. Acestea au depus proiecte cu o valoare totală de aproximativ 10.500.000, cu peste 7.500.000 lei mai mult decât suma alocată acestui capitol.


Vor beneficia de fonduri nerambursabile festivaluri urbane, de jazz, literatură, concerte simfonice, acțiuni ce îmbină știința și cultura, precum și evenimente dedicate studenților.

Anterior Calendarul săptămânal al evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support