Expoziție inedită la Muzeul Satului Banatean

Timp de trei luni, Muzeul Satului Bănățean Timișoara găzduiește o expoziție de excepție în cadrul căreia publicul poate admira 12 lucrări de pictură și 6 lucrări de sculptură semnate de Mihai Olos și Vida Gheza, doi cunoscuți artiști, apreciați la nivel național și european.


Expoziția intitulată „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, prezintă modul în care tradiția maramureșeană se reflectă în creația artiștilor Școlii de pictură de la Baia Mare, precum și valorile estetice specifice acestei școli, care are rădăcini adânci încă de la începutul secolului XX.


Lucrările prezentate contribuie la promovarea și aprecierea artei plastice românești în context internațional, într-un an special în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.


Evenimentul este organizat de Muzeul Satului Bănățean, împreună cu Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, sub egida Consiliului Județean Timiș și al Consiliului Județean Maramureș, alături de Muzeul Național al Țăranului Român București, în calitate de partener cultural.


Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții” poate fi vizitată în Sala Expozițională Pavilionară – corp B parter din cadrul Muzeului Satului Bănățean Timișoara.

Anterior Calendarul săptămânal al evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support