Consiliul Județean se pregătește de asfaltarea unui nou sector din centura alternativă a Timișoarei. Vor fi modernizați 12 km de drum județean

Consiliul Județean avansează cu demersurile sale de realizare a unei centuri alternative a Timișoarei, formată din drumuri județene. De această dată, a lansat în licitație publică șoseaua dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc, traseu unde, pe lângă modernizarea sectoarelor deja asfaltate, se va turna asfalt pentru prima dată pe mai mulți kilometri.

Astfel, instituția dorește să achiziționeze serviciile de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic – inclusiv obținerea autorizației de construire. Firmele interesate pot depune oferte până pe 22 septembrie. Serviciile sunt estimate la o valoare de cel mult 519.320 lei + TVA.

Tronsonul de drum ce urmează a fi modernizat se află pe DJ595D, între km 4+000 în Moșnița Veche și sensul giratoriu din fața Primăriei Comunei Giroc, măsoară cca. 12.5 km și traversează și localitățile Moșnița Nouă și Urseni.

„Mergem înainte cu demersurile de a conecta comunele periurbane ale Timișoarei prin intermediul drumurilor județene. Avem și cazuri fericite, unde nu este mult de lucru, fiind tronsoane deja asfaltate, dar și zone unde trebuie să turnăm asfalt pentru prima dată sau chiar să preluăm drumuri comunale, pentru a putea interveni pe ele. În cazul DJ595D, am încredere că elaborarea documentației nu va ridica mari probleme, dorind să intrăm cât mai repede în execuția propriu-zisă”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.

În localitățile vizate, drumul județean ce urmează a fi modernizat poarta următoarele denumiri:

  • Str. Mare, str. Bistrei – în Moșnița Veche;
  • Calea Moșnița Veche, Calea Medveș – în Moșnița Nouă;
  • Str. Morii, str. Nicolae Botoca – în Urseni;
  • Str. Muncitorilor, str. Bârzava, str. Semenic – în Giroc;

Tronsonul supus modernizării este în mare parte deja asfaltat, cu excepția sectorului cuprins între str. Nicolae Botoca din Urseni și comuna Giroc, unde drumul este din pământ, pe o lungime de aproximativ 4.4 km. Șoseaua traversează în Urseni o linie de cale ferată, iar în extravilanul comunei Giroc un canal peste care trebuie construit un pod de o lungime de cca. 20 de metri.

Modernizarea DJ 595D face parte din strategia Consiliului Județean de realizare a unei centuri exterioare de ocolire a municipiului Timișoara formată din sectoare de drumuri județene, facilitând astfel fluența traficului în exteriorul municipiului.

Anterior Evenimentele culturale ale săptămânii în organizarea instituțiilor CJ Timiș
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support