Calendarul săptămânal al evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș

Consiliul Județean propune timișenilor, prin instituțiile sale de cultură, în această săptămână, expoziții temporare și permanente, lansări de carte  precum și teatru de păpuși.

Muzeul Național al Banatului ne aduce în atenție două lansări de carte „Castelul Huniade, de la reşedinţă regală la sediu de muzeu”, de Zsuzsanna Kopecznyși și „Mănăstirea Cisterciană de la Igriș din perspectiva cercetărilor arheologice”, de dr. Daniela Tănase. Acestea vor avea loc la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, în cadrul Salonului de Carte Bookfest.

Muzeul Național de Artă Timișoara prezintă publicului expoziția curatoriată de Wulf Herzogenrath pentru „Paula Modersohn-Becker şi colonia de artişti din Worpswede”, realizată de ifa (Institut für Auslandsbeziehungen), în colaborare cu Centrul Cultural German din Timișoara și parteneri de la Consulatul Republicii Federale Germania din Timișoara și Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara lansează cartea „Păpușa eram eu. Omul de teatru Maria Mierluț”, de Toma Hogea, dar pune în scenă și spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Biletele se pot achiziționa de la casieria teatrului cât și online accesând linkul: https://www.bilete.ro/cauta/?q=teatrul+merlin  

Descoperiți mai jos calendarul activităților culturale din perioada 19 martie  – 24 martie.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția temporară de artă plastică ,,Washington DC”, de artistul Sebastian Alexa.

Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziția „Salonul premiaților A.A.P.R.L. 2024”.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Expoziția „Timp sacru”, Galeria Pod;
  • Expoziția „De vină-i numai primăvara”.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
  • Expoziția „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”;
  • Expoziția „Arme care au făurit România”;
  • Expoziția „Gărâna 2023”, atelier de creație, Bastion Maria Theresia, mansarda B2.

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;
  • Expoziția temporară „Paralele. Timișoara/Novi Sad”;
  • Expoziție temporară „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”;
  • Expoziția temporară „Neoavangarda Timișoreană – concept și contextualitate”;
  • „Ecorșeul”, lucrare expusă în Depozitul Vizitabil, etaj I;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Vernisaj expoziție „Paula Modersohn-Becker și colonia de artiști din Worpswede. Desene și grafică 1895- 1906”, ora 18:00.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;
  • Expoziția în aer liber;
  • Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, Sala Pavilionară;
  • Expoziția „Banatul Otoman – Restituiri culturale”, Sala Expozițională.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția temporară de artă plastică ,,Washington DC”, de artistul Sebastian Alexa.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Expoziția „Timp sacru”, Galeria Pod;
  • Expoziție „De vină-i numai primăvara”.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
  • Expoziția „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”;
  • Expoziția „Arme care au făurit România”;
  • Expoziția „Gărâna 2023”, atelier de creație, Bastion Maria Theresia, mansarda B2;
  • Lansări de carte „Castelul Huniade de la reședință regală la sediu de muzeu”, de Zsuzsanna Kopeczny și „Mănăstirea Cisterciană de la Igriș din perspectiva cercetărilor arheologice”, de Daniela Tănase, la Centrul Regional de Afaceri, ora 18:00.

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;
  • Expoziția temporară „Paralele. Timișoara/Novi Sad”;
  • Expoziție temporară „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”;
  • Expoziția temporară „Neoavangarda Timișoreană – concept și contextualitate”;
  • „Ecorșeul”, lucrare expusă în Depozitul Vizitabil, etaj I;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziția „Paula Modersohn-Becker și colonia de artiști din Worpswede. Desene și grafică 1895- 1906”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;
  • Expoziția în aer liber;
  • Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, Sala Pavilionară;
  • Expoziția „Banatul Otoman – Restituiri culturale”, Sala Expozițională.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

  • Lansare de carte „Păpușa eram eu. Omul de teatru Maria Mierluț”, de Toma Hogea, ora 17:00;
  • Spectacol de teatru „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, 8+, ora 18:00.

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția temporară de artă plastică ,,Washington DC”, de artistul Sebastian Alexa.

Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziția „Salonul premiaților A.A.P.R.L. 2024”.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Expoziția „Timp sacru”, Galeria Pod;
  • Expoziția „De vină-i numai primăvara”.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
  • Expoziția „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”;
  • Expoziția „Arme care au făurit România”;
  • Expoziția „Gărâna 2023”, atelier de creație, Bastion Maria Theresia, mansarda B2.

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;
  • Expoziția temporară „Paralele. Timișoara/Novi Sad”;
  • Expoziție temporară „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”;
  • Expoziția temporară „Neoavangarda Timișoreană – concept și contextualitate”;
  • „Ecorșeul”, lucrare expusă în Depozitul Vizitabil, etaj I;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziția „Paula Modersohn-Becker și colonia de artiști din Worpswede. Desene și grafică 1895- 1906”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;
  • Expoziția în aer liber;
  • Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, în Sala Expozițională Pavilionară;
  • Expoziția „Banatul Otoman – Restituiri culturale”.

  • Spectacol de teatru „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, 8+, ora 11:00 și ora 13:00.
Anterior Revitalizarea Conacului Mocioni pune localitatea Foeni pe harta culturală internațională 
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support