Oferta culturală a Consiliului Județean Timiș pentru perioada 31 august – 6 septembrie

Consiliul Județean Timiș propune publicului, prin instituțiile sale de cultură, în această săptămână, expoziții permanente și temporare, precum și două vernisaje.

La Muzeul Național al Banatului va avea loc vernisajul expoziției „Gărâna 2026 – Atelier de creație”. Ajuns în acest an la cea de-a XVI-a ediție, Atelierul de creație de la Gărâna continuă seria întâlnirilor artistice începute în 2011. Ediția din 2026 are caracter internațional și reunește 16 artiști: Dacian Andoni, Dona Arnakis, Dana Constantin, Incze Mózes, Köteles Róbert, Madár Réka, Cosmin Moldovan, Doina Mihăilescu, Laurian Popa, Diana Serghiuță, Ana Maria Szőllősi, Petrică Ștefan, Tamás Attila, Edith Torony, Miki Velciov și Adil Yusif.

De asemenea, la Centrul Multifuncțional Bastion va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „FOTOpercepții – ediția a III-a”. Evenimentul promovează creația fotografică și expresia artistică prin intermediul luminii, reunind artiști fotografi recunoscuți la nivel național și internațional.

La Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș continuă programul „Școala de Vară”, iar din 1 septembrie 2026, Școala de Arte Timișoara dă startul înscrierilor la peste 20 de specializări artistice. Detalii despre înscrieri sunt disponibile aici: https://cecart.ro/scoala-de-arte/inscrieri-la-scoala-de-arte-timisoara-sesiunea-2026-2027/.

La Conacul Mocioni din Foeni pot fi vizitate expozițiile „Steps to Your Heart” și „Umbrele strămoșilor uitați”, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00–18:00. Pentru vizitele de sâmbătă și duminică este necesară o programare prealabilă la numărul de telefon 0762 231 733.

Programul evenimentelor este următorul:

Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziție colectivă „Steps to Your Heart” – Conacul Mocioni din Foeni;
  • Expoziție de fotografie „Umbrele strămoșilor uitați” – Conacul Mocioni din Foeni.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Expoziția „Paradisul de după colț”.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia.

Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziția de fotografie „FOTOpercepții ediția 3”;

  • Vernisajul expoziției de fotografie „FOTOpercepții ediția 3”, ora 17:30;
  • Expoziție colectivă „Steps to Your Heart” – Conacul Mocioni din Foeni;
  • Expoziție de fotografie „Umbrele strămoșilor uitați” – Conacul Mocioni din Foeni.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Expoziția „Paradisul de după colț”.

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziția permanentă a colecției „Corneliu Baba”;
  • Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada; 
  • Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
  • MNArT Open View: „Compoziție”, semnată de Corneliu Vasilescu (1934–2023).

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția permanentă „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol etajul I;
  • Expoziția „Bastion Viola. Frânturi din istoria Politehnicii”, Bastion Maria Theresia, hol etajul I;
  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Oglinda frumuseții! De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în antichitate”, Bastion Maria Theresia, mansarda B2.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă „O zi din viața satului – Banatul în comunism”;
  • Expoziția „ Uneltele pământului. Agricultură și meșteșug în Banatul multietnic”;
  • Expoziția „Povești din vârful casei. Țigle, lut și meșteșug”;
  • „Casa de la Dragșina”, specifică zonei Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului;
  • Ansamblul de gospodării și monumente de arhitectură tradițională, în aer liber.

  • Vernisajul expoziției „Gărâna 2026 – Atelier de creație”, ora 19:00, în mansarda B1, Bastion Maria Theresia;

  • MNArT Open View: „Compoziție”, semnată de Corneliu Vasilescu (1934–2023);
  • Vernisajul expoziției „Anton Schmidt – Forme ale Posibilului”, ora 17:00, în Galeria Arcada.

Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția „Gărâna 2026 – Atelier de creație”, în mansarda B1, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția permanentă „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol etajul I;
  • Expoziția „Bastion Viola. Frânturi din istoria Politehnicii”, Bastion Maria Theresia, hol etajul I;
  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Oglinda frumuseții! De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în antichitate”, Bastion Maria Theresia, mansarda B2.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă „O zi din viața satului – Banatul în comunism”;
  • Expoziția „ Uneltele pământului. Agricultură și meșteșug în Banatul multietnic”;
  • Expoziția „Povești din vârful casei. Țigle, lut și meșteșug”;
  • „Casa de la Dragșina”, specifică zonei Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului;
  • Ansamblul de gospodării și monumente de arhitectură tradițională, în aer liber.

Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziție colectivă „Steps to Your Heart” – la Conacul Mocioni din Foeni;
  • Expoziție de fotografie „Umbrele strămoșilor uitați” – la Conacul Mocioni din Foeni.

Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziția permanentă a colecției „Corneliu Baba”;
  • Expoziția interactivă „Bufetul Simțurilor”, în Galeria Arcada; 
  • Expoziția „Utopie și cercetare. Grupurile experimentale timișorene 111 și Sigma (1966-1981)”;
  • MNArT Open View: „Compoziție”, semnată de Corneliu Vasilescu (1934–2023);
  • Expoziția „Anton Schmidt – Forme ale Posibilului”, în Galeria Arcada.

  • Ansamblul de gospodării și monumente de arhitectură tradițională, în aer liber;
  • Cocolosh – Festival de Joacă – ediția a III-a.
Anterior Ghid de bune practici pentru consolidarea luptei împotriva antisemitismului și mai buna înțelegere a vieții evreiești