Comunicat de presa

Ultima actualizare: Administrator, în data de 24.01.2013

13.10.2010

Astăzi s-a desfăşurat în Sala Verde a Palatului Administrativ, o întrevedere la care au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc şi cei doi vicepreşedinţi, primarul municipiului Timişoara, Gheorghe Ciuhandu, reprezentanţi ai firmei de proiectare Search Corporation, ai Direcţiilor de Urbanism ale CJT şi Primăriei Timişoara, DRDP Timişoara, Colterm, CFR, etc. pe tema  variantei de ocolire Timişoara sud,  cu o lungime totală de circa 29 km.
Principalul subiect l-a constituit convenirea, de către participanţi, a intersecţiilor drumurilor cu varianta de ocolire. „Este important să stabilim de comun acord, toţi factorii implicaţi, accesul la această centură ”, a subliniat Constantin Ostaficiuc.
Centura urmează să se închidă în nodul rutier cu DN 6 (în execuţie la centura nord a Timişoarei).
Costurile estimative ale lucrărilor sunt de circa 45,9 milioane de euro, finanţate de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România). 
Un alt punct de discuţie abordat în cadrul întrevederii de reprezentanţii CJT şi ai Primăriei Timişoara a fost Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara, finanţat prin Programul Operaţional Regional. Consiliul Judeţean Timiş are trei obiective de investiţie în cadrul acestui Plan, respectiv Centrul multifuncţional pentru susţinerea afacerilor, Muzeul Banatului şi Parcul tehnologic pentru energie alternativă Timişoara.

 
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc va primi în 18 octombrie vizita unei delegaţii reprezentând Parlamentul Bavarez, delegaţie condusă de preşedintele acestei instituţii, Barbara Stamm. Întrevederea va fi urmată, cu începere de la ora 11.00, de o conferinţă de presă, care va avea loc în Sala Verde a Palatului Administrativ.
 

Astăzi, la ora 9.00 a avut loc şedinţa Comisiei pentru administraţie publică locală, cu următoarea ordine de zi:
- Raport şi proiect de hotărâre pentru completarea Normativului privind dotarea cu autovehicule şi consumul lunar de carburanţi
- Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării subsolului imobilului situat în municipiul Timişoara, Bd. Victor Babeş nr. 21
-     Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării subsolului imobilului situat în municipiul Timişoara, str. Ianu Văcărescu nr. 23                      
-  Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea  obiectivelor de interes judeţean la care se execută paza prin Direcţia de Prestări Servicii Timiş
- Raport şi proiect de hotărâre privind arondarea oraşului Gătaia şi a comunei Birda la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Gătaia
- Raport şi proiect de hotărâre privind arondarea  comunei Giroc la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Giroc
- Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea participării judeţului Timiş, prin Consiliul Judeţean Timiş în cadrul parteneriatului de proiect pentru promovarea şi implementarea obiectivului de investiţii "Centru Intermodal Regional de Transport Marfă Timişoara - Remetea Mare, judeţul Timiş"
- Raport şi proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Timiş nr. 75/2010
- Raport şi proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Timiş nr. 85/2008
- Raport şi proiect de hotărâre privind declararea în judeţul Timiş a zilei de 20 decembrie "Ziua Revoluţiei din 1989".